Recuperare de creanțe din Australia

Agenția noastră locală de colectare a creanțelor situată în Australia, care va iniția direct acțiunile de colectare la fața locului:

Avem plăcerea de a vă prezenta Upper Class Collections Pty Ltd ca partenerul nostru de colectare a creanțelor din Australia. Aceștia vor începe imediat acțiunile de colectare în Australia atunci când veți iniția un caz.

Procesul de colectare a creanțelor în Australia

• Introducere.
• Colectarea extrajudiciară a creanțelor în Australia
• Sistemul juridic din Australia.
• Sistemul judiciar din Australia.
• La ce instanță ar trebui să vă adresați cu creanța dumneavoastră neplătită?
• Termenul de prescripție.

Introducere:

După ce o factură este scadentă și, probabil, după ce au fost trimise câteva memorii, o datorie devine, de obicei, obiectul unei acțiuni de recuperare a creanțelor în Australia, în faza extrajudiciară. Acesta este momentul în care un recuperator de creanțe încearcă să convingă un debitor australian să plătească datoria, fără a fi nevoit să acționeze în instanță.

În cazul în care datoria nu este plătită în această etapă, ar putea fi necesar să se acționeze în instanță. Scopul este de a obține o hotărâre care să demonstreze că există o obligație legală de plată.

Dacă ați ajuns până la obținerea unei hotărâri judecătorești în favoarea dumneavoastră, atunci un debitor va plăti de obicei. Dar, uneori, este posibil să fie nevoie să solicitați și o cerere de executare silită pentru ca statul să vă ajute să transferați cu forța bunurile de la debitor.

Faza extrajudiciară de recuperare a creanțelor în Australia.

Atunci când o agenție de recuperare creanțe se confruntă cu sarcina de a colecta o factură neplătită de la un debitor australian, procesul începe aproape întotdeauna în afara instanței. Prin escaladarea problemei la recuperarea creanțelor, un debitor își dă seama, de obicei, de gravitatea situației. Dar marele avantaj este că agențiile de colectare a creanțelor, prin anii de experiență și specializare, au devenit foarte bune în a convinge debitorii să plătească. Acest lucru se poate face prin contactarea debitorului verbal (telefonic), în scris (scrisoare, social media etc.) sau chiar prin întâlnirea cu debitorul în cauză.

“Amenințarea” cu acțiuni în justiție: Ceea ce mai au în mânecă recuperatorii de creanțe din Australia este că pot “amenința” debitorul că vor lua măsuri legale dacă acesta nu-și plătește datoria. Acesta este un lucru care afectează foarte mult disponibilitatea debitorului de a plăti. Un litigiu nedorit implică costuri suplimentare și mult timp petrecut în plus. Amenințarea cu o acțiune în justiție este ceva ce puteți face (conform legislației australiene) numai dacă există o posibilitate reală de a o întreprinde. Adică aveți expertiza, jurisdicția etc. pentru a o întreprinde. Prin urmare, un recuperator de creanțe cu sediul în altă țară nu poate amenința cu acțiuni în justiție.

Reguli pentru executarea acțiunilor de recuperare a creanțelor: Există reguli și legi pe care un recuperator de creanțe trebuie să le respecte în Australia în operațiunile sale, în special în ceea ce privește modul în care tratează un debitor. De exemplu, modul în care sunt tratate datele cu caracter personal sau la ce oră din zi/săptămână este contactat debitorul. Alegând o companie de colectare a creanțelor de renume, puteți fi sigur că procesul se desfășoară corect și că relația cu clientul este menținută în cel mai bun mod posibil.

Autorizații și licențe pentru desfășurarea activităților de colectare a creanțelor în Australia: În cele din urmă, trebuie menționat faptul că în Australia este necesară o licență pentru a desfășura o activitate de colectare de creanțe. Nerespectarea regulilor ar putea duce, în cel mai rău caz, la retragerea acestor licențe pentru agențiile de colectare a creanțelor. Cerințele de acordare a licențelor sunt reglementate la nivel local în statele și teritoriile Australiei.

Sistemul juridic din Australia

Australia este guvernată în cadrul unui sistem federal de guvernare, care a fost instituit prin Constituția australiană din 1901.

Puterea și autoritatea în Australia sunt împărțite între:

1. Guvernul național (“the commmonwealth”) și
2. Cele șase state. New South Wales, Queensland, Australia de Sud, Tasmania, Victoria și Australia de Vest. (În plus, există trei teritorii autonome – Teritoriul Capitalei Australiene, Teritoriul de Nord și Insula Norfolk).

Sistemul juridic este un sistem de drept comun moștenit de la fosta putere colonială a Angliei. Principalele surse ale dreptului australian sunt:

– Drept statutar și

– Common Law.

Statutory Law: este legea adoptată de Parlament. Poate fi o lege federală adoptată de parlamentul federal sau o lege statală adoptată de parlamentul unui stat sau teritoriu. Există o repartizare a puterii legislative între parlamentul federal și parlamentele statelor, în funcție de natura problemei. De exemplu, parlamentul federal are competența sau jurisdicția de a adopta legi în domenii precum impozitarea, apărarea, comerțul interstatal și internațional, în timp ce statele și teritoriile au jurisdicție în domenii precum sănătatea, educația și transporturile. Din motive practice, instanțele federale au acordat statelor și teritoriilor jurisdicție asupra majorității legilor federale. Instanțele federale își păstrează jurisdicția asupra falimentului, impozitării, relațiilor industriale, căsătoriei și divorțului și dreptului constituțional. Sistemele judiciare ale statelor și teritoriilor au, de asemenea, jurisdicție asupra propriilor legi.

Common Law: Aceasta este “legea” care se dezvoltă în instanțe prin intermediul precedentelor (decizii judiciare cu o importanță interpretativă deosebită). Aceasta înseamnă că, în unele cazuri, instanțele trebuie să urmeze modul în care instanțele superioare au interpretat anterior o anumită problemă juridică.

În cazul în care dreptul legal și common law intră în conflict? În cazul în care Parlamentul adoptă o nouă lege care intră în conflict cu common law, se aplică noul drept legal. De asemenea, judecătorilor nu li se permite să se pronunțe împotriva dreptului legal pentru a crea noi precedente; cu toate acestea, ei au puterea de a interpreta dreptul legal, iar aceste interpretări pot deveni precedente.

Sistemul judiciar din Australia

În vârful ierarhiei judiciare australiene se află Înalta Curte a Australiei, care este cea mai înaltă instanță atât pentru legislația federală, cât și pentru cea statală. Aceasta are jurisdicție de apel asupra tuturor celorlalte instanțe. Iar pentru anumite cazuri juridice specifice, este instanța care audiază cazul de la început.

În cadrul “Înaltei Curți a Australiei” există două ramuri. Acestea sunt instanțele federale și instanțele de stat/teritoriale.

Instanțele federale:

– Curtea Federală a Australiei și

– circuitul federal și

– Tribunalul de familie din Australia.

Aceste instanțe se ocupă de cauze de o natură specifică. În principal, cazuri în care întreaga Australie are un interes. Acestea pot include chestiuni legate de afaceri, practici comerciale, relații industriale, faliment, vamă și imigrație.

Instanțele din state și teritorii:

Fiecare stat și teritoriu are propria ierarhie a instanțelor, dar majoritatea au următoarea ierarhie:

Curtea Supremă este cea mai înaltă instanță de stat. Aceasta judecă cauzele civile de mare anvergură și cauzele penale grave.

Curtea districtuală (sau Tribunalul districtual) audiază litigii civile pentru sume ceva mai mici și cauze penale mai puțin grave decât cele audiate de Curtea Supremă. În plus, aceste instanțe judecă toate apelurile de la instanța locală.

Local Court (sau Magistrates Court) se ocupă de cererile cu valoare redusă și de infracțiunile sumare.

Așadar, unde ar trebui să vă adresați cu cererea dumneavoastră neplătită dacă trebuie să mergeți în instanță?

Marea majoritate a acestor cazuri vor fi soluționate în instanțele de stat. După cum am văzut mai sus, depinde apoi de suma în litigiu.

Care este termenul de prescripție pentru a vă acționa în instanță?

Fiecare stat/teritoriu își stabilește propriul termen de prescripție pentru acțiunile de recuperare.

De exemplu, în cazul contractelor neîndeplinite (care reprezintă majoritatea creanțelor sesizate în vederea recuperării), termenul de prescripție este, în mod normal, de șase ani.

În unele jurisdicții, perioada de prescripție este repornită prin plata sau recunoașterea datoriei, chiar și după expirarea perioadei inițiale.